După ce, cu mintea plină de trecut, îţi aminteşti că în adolescenţă citeai, re-citeai, te fermecau şi transcriai cu cerneală violet în carneţelul personal versurile acelui „If“/„Dacă“/al lui R. Kipling, ca apoi să-ţi măsori zilnic progresele, conform reţetei sale, ca să vezi cât mai ai până să devii şi tu „Omul“ pe care-l întrezărea autorul, acum constaţi că te afli în prezenţa unui nou „Dacă“. E o carte subţire, pe cât de delicată, pe atât de îndrăzneaţă.(...)

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

   Divorţul nu-i plăcut. E ca o boală, se spune, sau ca o moarte. Când nimic nu se mai poate face pentru a menţine relaţia, e de preferat însă un divorţ civilizat sau, cum îl numesc Craig Everett şi Sandra Volgy Everett, în cartea lor apărută la Editura 3 (Trei) în traducerea Ligiei Keşişian, „DIVORŢUL SĂNĂTOS“. Problema este numai într-o oarecare măsură a partenerilor; cercetătorii caută soluţii cu gândul la copii. Ca în primul rând ei să resimtă mai puţin şocul. Un divorţ sănătos are în vedere trei sarcini principale: 1. Resemnarea 2. Dezvoltarea de noi legături sociale şi 3. Redefinirea rolurilor parentale. (...)

Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

 

 

 

   Exprimarea exactă a propriilor idei, considerată drept unică posibilitate de transmitere şi depozitare a lor în formă intactă, reprezintă una dintre nostalgiile definitorii ale gândirii umane dintotdeauna. Totodată, este unanim admis faptul că „tot ceea ce este temeinic înţeles poate fi exprimat cu claritate“. Verdictul filosofului francez temperează în cheia dimensiunii umane utopia transmisiei pure a ideilor şi conferă comunicării interumane ce se doreşte consistentă o componentă didactică (de învăţare). Axioma pare cu atât mai valabilă în cazul limbajului ştiinţific, în care tinde să fie mereu mai ferm încadrat şi cel medical. Departe de a determina încorsetarea libertăţii de gândire inerentă profesiunii medicale, conceptul modern de „medicină bazată pe dovezi“ se înscrie pe această coordonată, propunându-şi să impună rigoare raţionamentului clinic cu scopul declarat de a face posibilă uniformizarea limbajului profesional şi prin urmare făcând posibilă comunicarea coerentă. (...)

  De manipulări (şi de automanipulări) nu ducem lipsă. Nici de şantaj sau autoşantaj. Doar că nu ştim de unde vin ele sau dacă practicanţii lor sunt conştienţi de ceea ce fac. ŞANTAJUL SENTIMENTAL este cu atât mai greu de diagnosticat şi de înfruntat cu cât el se manifestă, de obicei, între oameni apropiaţi. Între părinţi şi copii, între fraţi, între prieteni, între iubiţi, între şefi şi subalterni, între oameni care se cunosc bine şi se pot sprijini unii pe alţii.

  Deschizând cartea autoarelor Susana Forward şi Dona Frazier, apărută la editura „Trei“, în traducerea Marilenei Dumitrescu, aflăm că există nenumărate forme de şantaj sentimental, dar, în ciuda diversităţii, o analiză la rece poate recunoaşte o aceeaşi schemă de evoluţie a lucrurilor: cineva cere ceva altcuiva (bani, o favoare, o conduită anume) şi dacă acesta nu e dispus să accepte cererea, primul face presiuni, care, în caz de insucces, sunt urmate de ameninţări (mai mult sau mai puţin directe), iar şantajul se împlineşte atunci când, în fine, victima cedează. Cedează fie din teamă, fie din datorie (de fiu, de frate, de părinte, de prieten, …de cetăţean sau de om), ori din pricină că se simte (pe drept sau pe nedrept) vinovat de ceva anume. (...)

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

  Medicina personalizată sugerează o abordare terapeutică orientată mai mult pe tratamentul individual decât pe cel al unor grupe de pacienţi, bazată pe unicitatea clinică, genetică, genomică a fiecărui individ. Acest tip de medicină poate fi definită şi ca „folosirea datelor genomice şi moleculare pentru o mai bună aplicare a tratamentului ţintit, pentru a facilita descoperirea şi testarea clinică de noi produşi, dar şi pentru a ajuta la determinarea predispoziţiei unei persoane la o anumită boală“. [3] (...)

    „ABC-De Ce?“ la TVR (2). O prezentatoare tânără cu cercei albaştri şi alta, la fel, dar fără cercei albaştri, sunt ajutate de Bobo, un copil marionetă, şi de Norocel – căţelul jucărie care vorbeşte stând 80% în cuşcă. E dimineaţă şi ei toţi se exprimă academic: copiii telespectatori, de pildă, nu vor să ştie ceva anume, ci „vor să afle mai multe informaţii“ despre acel ceva. Iar despre gheizerele din Islanda se pot afla „informaţii“ numai de la computer. În Islanda merg, fireşte, alţii, cei care au făcut filmul. După vizionare, ai noştri declară că sunt gata şi pentru alte asemenea „călătorii“. Pe Norocel îl atrag Egipul, Sfinxul, deşertul, cămilele. (...)

   Factorul de risc pentru aviaţie reprezentat de cenuşa vulcanică invadează ecranul. Idei exprimate mai mult sau mai puţin telegenic. Imagini îngrijorătoare. Putere de simbol. Coincidenţa invaziei Europei de cenuşa unor incinerări de profunzime cu funeraliile unor elite care se pregăteau să comemoreze fix 70 ani de la uciderea altor elite. Întrebările şi răspunsurile de pe ecran au darul să nască numeroase alte întrebări şi răspunsuri în mintea privitorului.

  

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

TRATAMENT
EVOLUŢIE ŞI PROGNOSTIC
LUPUSUL ERITEMATOS AL COPILULUI
LUPUSUL ERITEMATOS ŞI GRAVIDITATEA